Dai în mine, dau în tine!

Citind titlul, mă veţi acuza că sunt adepta lozincii: „ Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Nicidecum. Elevii mei vă pot confirma asta. Titlul este numai un mod de a enunţa PRINCIPIUL ACŢIUNILOR RECIPROCE. Ideea mi-a venit căutând un mod cât mai uşor de a-i face pe copii să reţină principiul. De fapt, totul a pornit de la o întâmplare. În urma unei bătăi între doi băieţi, fiind întrebat unul dintre ei, de ce l-a lovit pe celălalt, răspunsul a fost: „ a dat în mine şi am dat şi eu în el”. Atunci mi-am dat seama că cel mai bun nume pentru Principiul acţiunilor reciproce este: „Dai în mine, dau în tine!” Acesta ne explică şi de ce se mai numeşte şi Principiul acţiunii şi reacţiunii, deoarece intervin doua forţe: acţiune şi reacţiune.

Acţiunea este prima forţă, iar reacţiunea este cea care apare drept răspuns la aceasta.

Enunţ:

Dacă un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă ( numită acţiune- FAB), şi cel de-al doilea corp acţionează asupra primului cu o forţă care are acelaşi modul, aceeaşi direcţie, dar sens opus celei dintâi ( numită reacţiune- FBA ) –  figura 1.

 

pr1
figura 1

Principiul poate fi reprezentat prin relaţia:

pr2

Cele două forţe au:

  • aceeaşi valoare numerică;
  • aceeaşi direcţie;
  • sens opus.

#De ce atunci când stai mai mult timp pe scaun, simţi cum înţepeneşti? Doar tu stai pe scaun, nu scaunul pe tine? Răspunsul este foarte simplu. Tu acţionezi asupra scaunului cu o forţă, iar acesta acţionează asupra ta cu o forţă identică din punct de vedere al valorii numerice, pe aceeaşi direcţie, dar având sens opus (figura 2 ).

pr3
figura 2

# Acelaşi lucru se întâmplă când se loveşte mingea cu piciorul  ( figura 3 ) sau când paleta loveşte fluturaşul  ( figura 4 ).

pr4
figura 3
pr5
figura 4

# Cu siguranţă aţi auzit de reculul armei. În ce constă ? Este lovirea umărului de către aceasta, atunci când se trage. Sistemul de tragere acţionează asupra glontelui cu o forţă, care îl face să părăsească arma, iar glontele acţionează cu o forţă de aceeaşi mărime, asupra acesteia, împingând-o spre umăr.Acesta este motivul pentru care arma se fixează lipită de umăr ( figura 5 ).

pr 6
figura 5

# Cum se deplasează o caracatiţă?

Caracatiţa se deplasează eliminând foarte repede apa pe care a introdus-o în prealabil în corpul său. Conform principiului acţiunilor reciproce, animalul se mişcă în sens opus apei eliminate. Forţa cu care scoate apa , este acţiunea, iar reacţiunea este forţa care face caracatiţa să se mişte ( figura 6 ).

pr7
figura 6

# Oare de la caracatiţă au învăţat oamenii să construiască maşinăria din figura 7? Este un cărucior care are fixat de el un balon umflat. Când  balonul se desumflă, aerul din el acţionează cu o forţă asupra aerului exterior, care la rândul lui răspunde cu o forţă ce pune căruţul în mişcare. Iată, din nou principiul acţiunii şi reacţiunii!

 

pr8
figura 7

#Priviţi copiii din figura 8. Acţiunea este forţa cu care fiecare acţionează asupra celuilalt, iar reacţiunea este forţa care mişcă skateboard- ul fiecăruia.

pr9
figura 8

#Forţele sunt exemplificate mai clar în figura 9.

pr10
figura 9

#Priviţi patinatorii din figura 10 şi explicaţi cum se aplică principiul acţiunilor reciproce.

pr11
figura 10

#În figura 11, săritorul acţionează cu o forţă ( acţiune ) asupra trambulinei, iar aceasta revine la forma iniţială, acţionând asupra omului cu forţa elastică  ( reacţiune ), care îl aruncă.

pr12
figura 11

# Ştiţi că pentru a face o barcă să se mişte în larg, trebuie să împingem malul cu vâsla. Identificaţi forţele aplicând principiul acţiunii şi reacţiunii ( figura 12 ).

 

pr 13
figura 12

# Săracul om, cât trebuie să-l doară pumnul! De ce oare? Doar el loveşte peretele, nu peretele pe el? Evident că vina o poartă tot principiul acţiunilor reciproce.  ( figura 13 )

pr14
figura 13

Concluzia ? Figura 14.

pr15
figura 14

 

 

 

 

 

19 thoughts on “Dai în mine, dau în tine!

  1. Dupa lecțiile de la scoală si după ce citesc aceste noi exemple interesante, nu o sa mai uit mult timp aceste lectii. Un super articol, ca de fiecare data!

    Like

  2. In principiu este vorba despre legea a treia a lui Newton–si se regaseste fix in viata reala )– fiecare acțiune are o reacție egală (bine faci, bine găsești) și de sens opus (se întoarce la tine). Orice am face și orice decizie am lua aceasta se va întoarce la tine, uneori înzecit.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s